A limita nelimitatul

Cel mai greu lucru pentru o fiinţă umană e să-şi depăşească limitele – să ajungă să fie (sau să redevină) universală.

Limitele cercului personal de prieteni… ale familiei… ale oraşului sau ţării unde trăieşte…

Limitele propriei religii sau căi spirituale – deşi Dumnezeu e mai mult decât universal, oamenii nu se pot înălţa până la El/Ea tocmai din cauza acestor limitări…

Limitele propriului stil de practica medicina… sau artele (inclusiv cele marţiale)… sau muzica… sau orice, orice îndeletnicire a unui om.

În jurul oricărei idei pure, omul ajunge să construiască pereţi, ziduri, între care se simte în siguranţă… simte că “a asigurat” ideea, că a prins-o, că e a lui, şi că nu va mai fi tulburat de nimic. Ajunge să venereze, să se închine unor umbre, unor forme exterioare care au vrut să definească ceva, uitând de miez, de inima acelui “ceva”, de esenţă.

Şi în falsa “siguranţă” a acestor construcţii mentale, omul ajunge să privească cu răceală, cu dispreţ, sau chiar cu ură, la celălalt care nu face parte din acelaşi “şablon” cu el. De aici apar războaiele, de aici apare ura între rase, între religii, între diversele moduri de a trăi, de a exista.

Însă fiinţa umană e în miezul său, în inima sa, spirit pur.

Şi spiritul nu locuieşte “în case făcute de mâna omului”, nici în concepţii rigide sau gândiri limitate – sălaşul său e în lumea fără limite. El însufleţeşte şi dă viaţă pretutindeni, orânduieşte totul, şi e liber să “sufle unde voieşte”.

De aceea, atâta vreme cât limitele nu vor fi abandonate, cât nu vor fi aruncate, ca nişte lanţuri, de pe mintea umană, omul nu va putea să se regăsească pe sine însuşi – şi va continua să se identifice cu tot felul de modele, de şabloane, de “legi”, de idei preconcepute, rigide… Va continua să se teamă, şi nu va gusta fericirea, bucuria, beatitudinea deplină. Şi nici cunoaşterea sa nu va fi niciodată deplină.

Nu va gusta naturaleţea fiinţării, care e dincolo de orice concept rigid, limitat – şi deşi e dincolo de legi, are în ea rădăcina tuturor “legilor”.

De fiecare dată când Divinul a coborât pe pământ şi a vorbit oamenilor, a vorbit despre iubirea fără de limite – faţă de Fiinţa Supremă, şi faţă de toate celelalte fiinţe.

Iar iubirea nu face rău celuilalt, nu se teme de celălalt, ci îl susţine… Iubirea uneşte, aduce Armonie, aduce Vindecare, aduce mai aproape de Spirit, de Lumină. De Viaţă.

Căci Viaţa e nelimitată – izvorul Vieţii e nesfârşit, nu are moarte.

Limitările sunt cele care ne fac să murim.

Dr. Adrian Petre – fondator & director Universal Healing Arts

***

Comments are closed