“Încep prin a spune că sunt foarte fericită și mulțumită că l-am întâlnit pe domnul doctor Adrian Petre, sau cum îmi place mie să îl numesc “făcătorul de minuni” 🙂 ! Spun acest lucru deoarece după prima ședință de acupunctură am reușit să scap de ceea ce mă chinuia de ani buni, și anume migrenele. Am fost diagnosticată acum doi ani cu hernie de disc cervicală și spondiloză. După nenumărate vizite la diferiți medici și multe tratamente care nu au făcut nimic altceva decât să îmi afecteze și alte organe, am decis să încerc și medicina holistică. Mărturisesc că am fost puțin sceptică la gândul că va da rezultate, însă am simțit o mare diferență după fiecare ședință.
Vreau să îi mulțumesc domnului doctor pentru îndrumare și să le spun celor sceptici să încerce, deoarece după părerea mea, aceasta este medicina adevărată.”
20.09.2019 – Timișoara